Duel cu „copilul” de suflet

Redactor:
George Stan
Duel cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Medieșenii încearcă luni să bifeze a șasea partidă fără
înfrângre chiar în fața echipei de care pe Ioan Horoba îl leagă 20
de ani de zile de amintiri.

După ce a fost la cârma Gloriei Bistrița două decenii, Ioan Horoba,
în prezent la Gaz Metan Mediaș, se va întâlni cu fosta sa formație
din postura de adversar, lucru pe care ar fi dorit să-l
evite.

Aș prefera să nu vorbesc despre această partidă pentru că
orice aș spune se poate interpreta și atunci oricare dintre cele
două parți s-ar supăra pe mine. Oricum, un lucru este clar, deși am
fost la Gloria 20 de ani la finalul întâlnirii nu vreau să părăsesc
terenul învins
„, mărturisește Ioan Horoba.
Chiar dacă îi este greu să vorbească despre fosta sa formație,
directorul general al „gaziștilor” demonstrează că o parte din
suflet i-a rămas la Bistrița.

Îmi doresc și cred că Gloria se poate salva de la
retrogradare, au demonstrat prin joc acest lucru. Deși au numai
șapte puncte adunate, clasamentul este foarte strâns și în
două-trei meciuri, dacă sunt ajutați și de jocul rezultatelor, pot
fi pe un loc neretrogradabil. De altfel, mie îmi este frică și
pentru noi chiar dacă avem cinsprezece puncte, clasamentul este
atât de comprimat, distanța de puncte este foarte mică între echipe
și foarte ușor am putea să cădem în subsolul
clasamentului
„, a declarat Horoba.

Cu oficialii
Gloriei Bistrița nu mai țin legătura, vorbesc doar ocazional cu
ei

Ioan Horoba, director general Gaz Metan Mediaș

Lucian Sânmărtean este
omul cel mai periculos pentru noi la
Bistrița.

Ioan Horoba, director general Gaz Metan Mediaș

Meciul Gloria – Gaz Metan va fi transmis luni, de la
ora 18.00, în format LIVE-text pe www.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×